Un om a murit subit.
Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiza în mană şi spunându-i:
- Fiul meu, e timpul să mergem…
Omul Îl întrebă pe Dumnezeu:
- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri…
-Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
– Dar ce ai în valiză?
– Ceea ce ţi-a aparţinut.
Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii?
– Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
– Atunci sunt amintirile mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau timpului.
– Atunci talentele mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
- Atunci prietenii mei, rudele mele?
– Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.
– Dar soţia şi copiii mei?
– Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
– Atunci trupul meu?
– Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.
– Atunci sufletul meu? – Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.
Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise.
Era goală.
Cu o lacrimă de dezamăgire, omul Îl intrebă pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodată nimic?
– Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…
Morala:
Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el!
Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.
( autor necunoscut)
