Pagini

luni, 28 noiembrie 2011

De la capat....


Fragmente din noi imbatranesc. Marginile noastre nu sunt fara sfarsit. 
Capitole din noi se incheie, iar unele sunt irepetabile. Sunt poate bucati din noi care, la o vreme, nu mai pot fi panzele groase care intaresc forturile ce ne apara. De furia celor care fac eforturi sa tina sabii in mana, habar n-avand de ce.
 De aceea si pentru multe altele, eu vreau sa fac cunostinta cu ramasitele tale, care, in prinsoare, in lanturi sau in ghene se aduna in vlastare si-o iau de la capat, nemaiavand de implinit o datorie.
 Vreau sa stau in genunchi si sa strang in palme vestigii, asa cum atenti, oamenii strang firimituri de pe podele si nu scapa nici una inapoi, pe jos. 
Nu-mi pasa daca esti rezultatul unei scaderi, daca cineva a calculat gresit, daca s-a pierdut un pariu, daca esti o mostenire sau o simpla surpriza.
 Pentru ca, dupa ce primim lectia statului in picioare, intotdeauna invatam despre mersul inainte. 
Pentru ca, dupa ce facem pasi in fata, intotdeauna invatam despre sensul unui drum. 
Si apoi, de ce, pentru cine si mai ales cum merita sa o luam de la capat ca niste nou-nascuti fragili, care se tem de tot ce n-au aflat.
 O luam de capat, pentru ca suntem pedepsiti sa credem vesnic ca sunt cai care merita explorate.
 O luam de la capat fiindca avem dreptul de a zambi si atunci cand nu privim in urma.
 O luam de la capat, nu pentru a primi inapoi ce am pierdut, ci pentru a ne reinventa.
 O luam de la capat pentru ca iubim nebuneste tot ce simtim ca ne iubeste si pentru ca, intr-o dimineata ne saturam sa consultam dictionare paralele.
 O luam de la capat si cand ne simtim vagi si indecisi, cand intamplarile ne dau erori, cand suntem singuri si inzestrati cu mai multa minte decat suflet. 
O luam de la capat pentru a ne reocupa golurile, o luam de la capat topind acadele pe strada si uitandu-ne cum ne sta parul in vitrine.
 O luam de la capat prin ploi reci, fara acoperire, o luam de la capat in frig si dezbracati, o luam de capat periculos si dedicati. 
O luam de la capat pentru ca, din fericire, exista persoane care ne platesc facturile sufletului si ne repornesc. 
O luam de la capat, pentru ca nu suntem imuni recuceririlor, pentru ca avem destul material pamantesc si trupesc sa ne retransmitem verticali si fara puncte de reper, adevarului cumsecade. 
O luam de la capat, pentru ca nu suntem atat de orbi incat sa nu vedem ca nimeni nu poate zbura cu o singura aripa. 
O luam de capat si nu o singura data si atunci cand, in mod legitim, nu ramanem cu nimic, cand, destinul ne imputerniceste sa ne socotim prezenti in vietile altora ca noi, care numara absente. O luam de la capat pentru ca, uneori, nimeni nu ne mai primeste inapoi ca pe o prioritate. 
Si, pentru ca, sunt oameni care ne vor ca pe-o traditie in viata lor. 
Ca si mine, o iei de la capat in linie dreapta si fara ocol, dar nu de dragul unei recunoasteri oarecare. 
O iei de la capat, pentru ca nervos sau dezamagit, grabit sau descurajat, abatut sau foarte direct, stii bine ca, aproape de-o statie, cineva a tras pe dreapta toate autobuzele pentru ca il ultimul, sa-ti opreasca-un scaun.
 Si nu doar pentru a te vedea, ci pentru a-ti spune, „Buna dimineata, aici e locul tau!"

de Andreea Caprescu



duminică, 20 noiembrie 2011

Nimic. Doar ploaia, cartea si ... un ceai cald!



Imi place sa cred ca ceaiul este cald si cartile sunt de astrologie.
Iar fereastra, nu ma tem niciodata ca find deschisa imi va racori vreodata pasiunea, precum ploaia aceasta de toamna care cade!

Timpul trece, imi place sa il ascult, imi place sa il inteleg!


Imi place ce a gandit azi Andreea. 
 Stiti, Andreea Caprescu!


"Marile pasiuni vin din dreptatea pe care o avem, dar care ni se refuza, din dezlantuiri si comuniuni; din setea de perfectiune pe cre nu are rost sa o potolim cu noi,  ci  prin micile fapte de iubire!                                            

Marile pasiuni au maini lungi, dar niciodata cat clipele de fericire  pe care au grija sa le savarseasca mai tarziu, dar mai devreme de ceea ce inseamna totdeauna!"                                                                                                                                                                                              

























miercuri, 16 noiembrie 2011

Povestiri... cu sufletul


I-am povestit sufletului cum unele fiinte se cauta, dar niciodata nu ajung la timp si cum doar unii dintre noi au curajul sa recunoasca cum ca, desi e tarziu, miroase a dimineata dezlegata de cer si trimisa intr-o padure.


 I-am povestit in fata unui ceai imaginar cum ca paradisul nu e locul pe care il cauti, ci starea de frumusete care te imbraca cand ii gasesti asemanarea in chip de om.

 I-am povestit despre tine si cum am inteles ca viata nu te lasa la usa a tot ce-i minunat, ci iti ofera infinite cai de a ajunge acolo.

dde Andreea Caprescu