 Era o dimineată aglomerată la cabinet când, in jurul orei 08:30, intră un domn bătrân cu un deget bandajat. Imi spune imediat ca este foarte grabit căci are o intâlnire fixată pentru ora 09:00. L-am invitat să se aşeze ştiind că avea să mai treacă cel putin o jumatate de ora până să apară medicul. Il observ cu câtă nerăbdare isi priveste ceasul la fiecare minut care trece. Intre timp ma gandesc ca n-ar fi rau sa-i desfac bandajul si sa vad despre ce este vorba. Rana nu pare a fi asa de grava… in asteptarea medicului, mă decid săa-i dezinfectez rana şi ma lansez intr-o mica conversatie. Il intreb cat de urgenta este intalnirea pe care o are si daca nu prefera sa astepte sosirea medicului pentru tratarea ranii. Imi raspunde ca trebuie sa mearga neaparat la casa de batrani, asa cum face de ani buni, ca sa ia micul dejun cu sotia. Politicoasa, il intreb de sanatatea sotiei. Senin, batranul domn imi povesteste ca sotia, bolnava de Alzheimer, sta la casa de batrani de mai bine de 7 ani. Gandindu-mă ca intr-un moment de luciditate sotia putea fi agitată de intârzierea lui, ma grabesc sa-i tratez rana dar batranul imi explica ca ea nu-si mai aduce aminte de 5 ani cine este el... Si-atunci il intreb mirata: “- Si Dvs. va duceti zilnic ca sa luati micul dejun impreuna?“ Cu un suras dulce si o mangaiere pe mana, imi raspunde: “-E-adevarat ca ea nu mai stie cine sunt eu, dar eu stiu bine cine este ea“. Am ramas fara cuvinte si un fior m-a strabatut in timp ce ma uitam la batranul care se indeparta cu pasi grabiti. Mi-am inghitit lacrimile spunandu-mi in sinea mea: “Asta este dragostea, asta este ceea ce imi doresc de la viata!... Căci, in fond, asa este dragostea adevarata ?! |
....Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni ci sa stii sa dansezi in ploaie!
(Aceasta poveste frumoasa nu-mi apartine...
dar o iubesc pentru ca exista !)
dar o iubesc pentru ca exista !)
