Valiza noastra...

Un om a murit subit.
 Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiza în mană şi spunându-i:
- Fiul meu, e timpul să mergem… 
Omul Îl întrebă pe Dumnezeu:
- De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri… 
-Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale.
 – Dar ce ai în valiză?
 – Ceea ce ţi-a aparţinut.
 Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii? 
– Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.
 – Atunci sunt amintirile mele?
 – Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau timpului. 
– Atunci talentele mele?
 – Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.
- Atunci prietenii mei, rudele mele?
 – Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă. 
– Dar soţia şi copiii mei?
 – Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.
 – Atunci trupul meu?
 – Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.
 – Atunci sufletul meu? – Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.


 Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise.
 Era goală.
 Cu o lacrimă de dezamăgire, omul Îl intrebă pe Dumnezeu:
- Nu am avut niciodată nimic?
 – Ba da, fiule…   Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale… 


Morala:
Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el! 
Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.






( autor necunoscut)

MOARE CATE PUTIN

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,

urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;

cine nu-si schimba existenta;

cine nu risca sa construiasca ceva nou;

cine nu vorbeste cu oamneii pe care-i cunoste.

 

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

 

Moare cate putin cine evita pasiunea,

cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui

vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa straluceasca

oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

 

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;

cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;

cine nu-si permite macar odata in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".

 

Moare cate putin cine nu calatoreste;

cine nu citeste;

cine nu asculta muzica;

cine nu cauta harul din el insusi.

 

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;

cine nu se lasa ajutat.

 

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila

si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

 

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l incepe

cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras

si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

 

Evitam moartea putin cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca

"a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.

 

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.

TOTUL DEPINDE DE CUM O TRAIM....

 

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare

Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul

Daca va fi sa plangi, plange de bucurie

Daca va fi sa minti, minte in privinta varsteai tale.

 

Daca va fi sa furi, fura o sarutare

Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica

Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubite

Daca va fi sa doresti sa fi fericit, doreste-ti asta in fiecare zi...

 

  de  Pablo Neruda

 

Fericirea...

Intr-o zi Fericirea a hotarat sa se plimbe prin padure, intamplator a cazut intr-o groapa si a inceput sa planga. Pe alaturi trecea un om, Fericirea l-a auzit si a inceput sa-l strige:
- Om bun! Scoate-ma de aici.
- Ce-mi dai pentru asta? a intrebat omul.
- Ce vrei? l-a intrebat Fericirea.
- Vreau o casa mare si scumpa, cu vederea la mare.
I-a dat Fericirea omului o casa. Acesta s-a bucurat foarte mult, a alergat spre casa si a uitat de Fericire. Fericirea a stat in continuare in groapa. A inceput sa planga si mai tare. Alt om a trecut pe langa ea
- Om bun! Scoate-ma de aici.
- Ce-mi dai pentru asta? a intrebat omul.
- Ce vrei? l-a intrebat Fericirea.
- Vreau o multime de masini scumpe, de diferite marci.
Fericirea i-a dat omului ce a cerut, acesta s-a bucurat mult si a fugit spre masinile sale uitand de Fericire. Acesta a inceput sa planga in continuare ramanand fara nici o speranta.
Dintr-o data a auzit un al treilea om trecand pe langa dansa si ea i-a strigat:
- Om bun! Scoate-ma de aici.
Omul a scos din groapa fericirea si a plecat mai departe. Fericirea bucurandu-se, a alergat dupa omul care a salvat-o.
- Omule stai! Ce vrei pentru faptul ca m-ai ajutat?
- Nu am nevoie de nimic. i-a raspuns omul.
Astfel a mers Fericirea cu omul dat, tinand acelasi pas cu el, pentru totdeauna.

Raspuns pentru noi toti

Am intalnit pe strada un copil gol, slab, flamand si bolnav.

Am intrebat atunci, de furie, pe Dumnezeu:

- De ce, Doamne, lasi sa se intample asa ceva? 

De ce nu faci nimic?

Dumnezeu a tacut si apoi mi-a raspuns:

- Am facut ceva: TE-AM CREAT PE TINE!

Casa Sufletului

Un batrân tâmplar se afla în pragul pensionarii. 

Era înca în putere de aceea patronul sau îl mai dorea la lucru în echipa sa.                    Cu toate acestea batrânul era hotarât sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea.               Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul îi ceru sa mai construiasca doar o singura casa.

Batrânul accepta, însa nu mai punea suflet în ceea ce facea.                                        Chema ajutoare nepricepute si folosea scânduri nepotrivite.

Si lui îi era rusine de cum arata ultima lucrare.                                                            Când în cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada.

 Îi darui tâmplarului cheia de la intrare, zicându-i: 

- Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine!

Tâmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca îsi zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel.

Morala: Ne construim vietile, punând în ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim în casa care tocmai ne-am construit-o.

Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita.                                                          Însa nu ne putem întoarce înapoi. 

Si tu esti  un tâmplar.  În fiecare zi bati un cui, asezi o scândura sau ridici un perete.

Nu uita: Viata ta e asa cum ti-o cladesti!

Pentru ca ... alegerea pe care o faci azi,  zideste casa în care vei locui mâine. 

( alegorie)